Mergi la conţinutul principal
Vă rugăm, aşteptaţi...
Postat de admincareiszasz la August 6, 2024
Imagine
res
Body

Având în vedere unele reacții negative privind mutarea Poliției Locale în castelul Karolyi, primarul Eugen Kovacs face o serie de precizări.
Singurul scop al acestei mutări îl constituie realizarea de economii la bugetul local, de peste 80.000 de euro anual, explică primarul Careiului, Eugen Kovacs.
”Nu am avut nicio problemă cu firma care a asigurat anterior paza castelului și a parcului, însă am fost obligați să renunțăm la serviciile sale din cauza lipsei banilor. Am mai arătat anterior că sumele pe care ni se virează la bugetul local de către Finanțe sunt mai mici decât cele prevăzute. Plăteam lunar câte 35.000 lei acestei firme de pază. Într-un an înseamnă peste 80.000 de euro, bani care acum rămând în bugetul local din moment ce paza e asigurată de Poliția Locală”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Singurul lucru care s-a schimbat e că de acum înainte în spațiul în care stăteau angajații firmei de pază e ocupat de Poliția Locală.
”Nu am militarizat castelul. În spațiul în care stăteau angajații firmei de pază s-au mutat polițiștii locali. De aici monitorizează nu numai sistemul de la castel, ci și toate camerele de supraveghere din orașul nostru. În continuare, Poliția Locală patrulează în oraș, nu doar în incinta parcului. Mașinile instituției nu intră în parc, ci sunt parcate înafara acestuia. Practic, nu s-a schimbat aproape nimic, doar atât că sarcinile firmei de pază au fost preluate de Poliția Locală, care a rămas și cu celelalte atribuții ale sale. Măsura a fost luată doar pentru a economisi peste 80.000 de euro în decurs de un an”, explică primarul Kovacs.
Reacțiile unor careieni în mediul online au fost destul de exagerate, apreciază primarul Kovacs.
”M-au surprins reacțiile unor careieni în privința acestei măsuri care, repet, are ca unic scop realizarea unei economii de 420.000 lei pe an. Nu credeam că există un asemenea discurs de ură la adresa Poliției Locale și a reprezentanților acesteia. Sunt conștient că o instituție care amendează nu este apreciată de cei care încalcă legea, dar mi se pare că s-a exagerat. Voi avea o discuție cu șeful Poliției Locale pentru a identifica motivele acestei atitudini din partea unor careieni și modalitățile prin care putem îmbunătăți imaginea acestei instituții din subordinea Primăriei Carei”, a încheiat primarul Eugen Kovacs.

Primarul Eugen Kovacs

Știre

Abonează-te pentru a primi noile informatii

The subscriber's email address.